marți, 3 septembrie 2013

România e ghetou

     Deoarece sunt prea multe gânduri pentru un simplu post pe  Facebook, am ales să scriu pe blog, chiar dacă am luat acum ceva vreme decizia de a renunţa la el definitiv. Motivul e simplu, sunt prea multe persoane în ziua de azi ce refuză să accepte realitatea şi au ales să trăiască într-un mediu virtual, unde totul e roz şi toate visele devin realitate. O realitate virtuală.
     Tema acestui post o reprezintă scandalurile ultra-mediatizate atât la tv cât şi pe internet.
     În primă fază am fost şi eu la rândul meu revoltat pe “norocul” marelui şi valorosului Arsinel, ce a primit “cadou” un rinichi din partea unui tânăr de 23 de ani ce s-a spânzurat după ce a pierdut o sumă mare de bani la jocurile de noroc. De multă vreme există însă o “piaţă de organe”, unde orice persoană suficient de înstărită îşi poate achiziţiona într-un timp relativ scurt orice “piesă” lipsă din organism, sau una ce a suferit eventuale avarii.
     A 2-a problemă o reprezintă mai nou proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montana, promovat de Guvern într-un proiect de lege aprobat în această săptămână. Problemele din acea zonă sunt cunoscute de multă vreme, dar datorită mass-mediei, toată lumea a devenit brusc interesată de ele. Sunt de partea celor ce vor să schimbe ceva, ce vor să demonstreze că românul nu acceptă chiar orice, care ies în stradă să-şi susţină opinia, dar nu mai pot suporta să văd peste tot, tot felul de replici idioate şi păreri formate fără argumente, doar pe baza unor publicaţii rău intenţionate, cu titluri cât mai ciudate, menite să atragă atenţia persoanelor cu un iq relativ scăzut, revoltate pe acest sistem, fiind redactate de nişte “jurnalişti de weekend”, ce au drept scop doar promovarea personală şi o eventuală remuneraţie din partea anumitor partide. Până la urmă totul se rezumă la un război cu rădăcini politice, nu?
     Nu văd să se găsească vreo rezolvare prea curând. Din punctul meu de vedere, adevărata problemă nu stă în cum se vor exploata resursele aflate pe teritoriul Roşiei Montana. Marea problemă a românului e că nu înţelege termenul de “diviziunea muncii”. În ţara noastră nu există o gândire ordonată, refuzăm să plătim un expert în domeniu pentru anumite servicii deoarece “românul se pricepe la toate” iar “nevoia te învaţă”.
      Aşadar am ajuns să văd pretutindeni (în mijloacele de transport în comun, în magazine, pe stradă, în parcuri, pe reţelele de socializare, etc.), păreri pro şi contra sistemului românesc (acum nu se mai concentrează doar asupra preşedintelui, ci şi asupra consiliilor locale). Problema e că părerile vin din partea pensionarilor nemulţumiţi de bugetul lunar de care dispun în urma contribuţiei aduse statului, prin impozitul pentru asigurări sociale de pe vremea când aceştia făceau parte din populaţia activă, atât cât şi din partea copiilor frustraţi ce nu au nici în clin nici în mânecă cu politica, dar consideră că a avea o părere despre sistem face parte din procesul de maturizare, chiar dacă această părere este puternic influenţată de adulţii din jur. Acum, dacă toată viaţa ai lucrat pentru un salariu minim pe economie iar abilităţile şi cunoştinţele tale nu prea ţi-au fost de folos pentru obţinerea unei măriri (a funcţiei, sau măcar salariale), asta nu îţi dă dreptul să îi judeci pe alţii pentru situaţia mizeră în care te aflii acum şi nici să le impui urmaşilor tăi o gândire la fel de primitivă ca a ta.
     Mai nou tinerii ce nu au reuşit să treacă de examenul maturităţii se simt ameninţaţi de către conducere, deoarece se zvoneşte că ajutorul de şomaj nu va mai fi acordat persoanelor fără diplomă de bacalaureat.
     Bătrânii se tem mereu că nu vor mai avea de unde să primească pensii, atât timp cât tinerii refuză să ocupe un loc de muncă, iar tinerii se tem că statul nu va mai accepta să le sprijine existenţa, doar pentru că aceştia au reuşit să acumuleze un nivel mediu de cunoştinţe.
     Acum, eu ca student, cetăţean al acestei ţări, de partea cui ar trebui să fiu?


marți, 15 ianuarie 2013

Poliţie, Balc, Hobby-uri şi Mesajele studenţilor

Mnoh păi…am întâlnit o grămadă de tipuri de poliţişti dispuşi să facă orice “ca să mănânce şi gura lor ceva”, dar de data asta am rămas destul de…impresionat până unde se poate ajunge. Mă plimbam într-o seară prin centrul oraşului cu minunata mea iubită (ti pup ti pup :*). Ajungem la o trecere, se face verde, ajunşi la jumătatea ei, trece un bizon grăbit prin faţa noastră, dar nu i-am acordat prea multă atenţie fiind oarecum învăţat cu astfel de specimene . Ne continuăm drumul câţiva metrii când de odată opreşte o maşină de poliţie din care coboară un “om al legii” ce ni se adresează cu un oarecare aer superior, stropit cu un simţ al umorului des întâlnit pe şantiere. P : “- Fetelor, staţi puţin.” Eu : “- Nu suntem chiar fete.” P : “- Ei na, fata şi băiatul staţi aşa puţin. Voi aţi trecut pe la trecere mai înainte,nu?” Eu : “- Da, dar era verde.” P : “- Da, nu asta vroiam să zic, nu voi aţi greşit, dar voi aţi trecut,nu?” Eu : “- Da, noi am trecut, dar era verde!” P : “- Da mai, nu voi aţi greşit, nu a trecut o maşină neagră prin faţa voastră?” Eu : “- Posibil, nu am fost atenţi.” P : “- Cum, nu aţi văzut o maşină neagră care a trecut prin faţa voastră?” Eu : “- Posibil să fi trecut, nu eram atenţi la maşină şi oricum nu ar fi prima dată.” P : “- Păi, nu va deranjat?” Eu : “- Nu…poate era grăbit omul, îs sărbătorile şi na…” P : “- Da dar nu va deranjat deloc? Nu avea voie să treacă chiar aşa…” Eu : “- Păi…îs sărbătorile…na…acuma…omul poate se grăbea….” P : “- Păi eu l-am oprit, era un puştan şi a zis că nu era nimeni pe trecere, că nu va văzut, nu eraţi voi pe trecere?” Eu : “- Ba da, dar….îs sărbătorile….poate era grăbit….” P : “- Ai buletinul la tine? Lasă-mi totuşi CNP-ul ca să ştiu pe cine a stânjenit.” Ok….Până la urmă, orice ai face, dacă vor să scoată bani de pe tine, tot or să scoată. Legat de prima parte a conversaţiei, dragelor (vorbesc despre “fetele” ce-mi zic mie că arăt ca o fată), dacă pe mine părul lung mă face mai feminin decât vă fac pe voi cosmeticele, sunt de părere că la voi există o problemă şi nu la mine. Nu prea am timp de tv sau alte surse de ştiri, dar chiar dacă locuieşti într-un sat uitat de lume, pe un vârf de munte, tot ai auzit de vânătoarea organizată anual de fostul jucător profesionist de tenis, Ion Ţiriac. Am văzut mai multe share-uri pe FB sau pe anumite site-uri dornice de vizualizări acumulate prin ştiri de căcat nefondate, cum că anumiţi oameni “politici” şi nu prea, se plâng că vezi doamne acest “măcel”, acest “masacru” este inadmisibil şi trebuie oprit cât mai curând. Cezar Maroti (Mişcarea Verzilor Democraţi Agrarieni) : “L-am apreciat pe Ion Țiriac ca jucător de tenis. Dar acum îl disprețuiesc pentru masacrul sadic pe care îl organizează an de an la Balc. Aș vrea ca așa-zisa „vânătoare” de la Balc să fie interzisă prin lege cât mai curând.” Remus cernea : ”În acest week-end s-a petrecut, la Balc, încă un măcel al unor animale fără nici o şansă de scăpare şi într-un mod care ignoră Codul Etic al Vânătorului. Cu ajutorul organizaţiilor neguvernamentale şi al cetăţenilor interesaţi de această temă, voi elabora un proiect de lege pentru ca, pe viitor astfel de orori să nu se mai poată petrece în România. Cu sprijinul colegilor din parlament, sper că acest proiect de lege să fie adoptat cât de curând. “ Mnoh…părerea mea e următoarea : Ce vă freacă pe voi grija ce face omul cu banii lui, pe proprietatea lui? Vă ia mistreţii vostrii? Organizează toate astea pe banii statului? Dar nu, e bine văzut doar ăla care dă băutură şi sarmale la toţi ţiganii din Bucureşti, de aia e atât de divinizat Becali şi şatra sa de oi. România a primit o notă destul de mare pentru mâncarea,vinul şi bucătăresele sale datorită acestui obicei, dar nu, noi ne gândim că omoară bieţii mistreţi de parcă i-am fi crescut noi din banii proprii. Prinţul Dimitrie Sturdza; primarul oraşului Monte Carlo, George Marsan; managerul Unicredit Bank Austria, Erich Hampel; fabricant Cartier, Alfred Baumhauer; moştenitorul imperiului ce îi poartă numele, Wolfgang Porsche; fostul preşedinte al grupului DaimlerChrysler, Klaus Mangold; cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, Franz Rauch; politician austriac şi fost ministru în mai multe guverne, Rudolf Streicher; fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Inigo Herrera, au mărturisit că este cea mai bună vânătoare organizată în Europa, dar şi prilejul perfect să discute despre pasiunea lor şi despre afaceri. După terminarea partidei, animalele sunt verificate de medicii veterinari, iar carnea este donată unor azile de bătrâni şi case de copii din România. Dar nu, pe noi ne doare că mor bietele animale. Dar dacă ar fi fost interzis accesul pentru reporteri? Mai ştia cineva ce se întâmplă? Anual mor sute de mii de animale fără ca noi să ştim, dar deh, aşa-I românul, invidios de fel. O să ajungem departe ca naţie. Nu sunt multe fete care au avut ocazia să atingă o bijuterie cu cristale Swarovski şi nici mulţi băieţi care au avut acces la un alienware sau măcar la un workstation, dar aproape toate fetele din ziua de azi fac accesorii hand-made şi toţi băieţii repară calculatoare. Vă doresc să aveţi parte de un viitor cât mai strălucit. “Sunt de modă veche, deja sunt expirat Voi vă futeţi în cur, eu încă mă fut în pat.” Şi acum, partea amuzantă a acestei postări constă în mesajele întâlnite de mine pe băncile sălilor de curs : “Aici am luptat cu somnul. Am fost învins…” “Dacă ai ajuns până aici şi te-ai plictisit….eşti om!”