luni, 27 august 2012

Injecţia nocturnă


Mnoh păi asta e scurtă. Scurtă rău. Mai scurtă decât un shot de jagermeister.
Mergeam acasă prin ploaie după ce mă întâlnisem cu minunata şi perfecta mea iubită :x,  când mă împiedic pe la hotel de un capac de opel ce lenevea pe trotuar. Ridic privire iar pe stradă zăresc 3 maşini de poliţie şi un opel parcat în diagonală pe trecerea de pietoni.
Din hotel iese grăbit un puştan în tricou şi pantaloni scurţi ce deschide opel-ul, ia nişte hârtii şi este condus de către un agent de circulaţie într-o maşină de poliţie. Booring. Mai şi ploua aşa că merg mai departe.
Ajung pe la azil când de odată observ o femeie ce gesticula de zor în faţa mea.
Îmi scot căştile şi o întreb dacă o pot ajuta.
Ea: “Nu vrei să fluieri puţin să iasă cineva?”
Eu: “Nu ştiu să fluier: /”
Ea: “Nici să ţipi nu ştii?”
Eu: “Nu...”
Ea: “Trebuie să îmi fac o injecţie neapărat şi văd că au închis, dar am vorbit cu ele la telefon.”
Eu: “Uhm... sunaţi la sonerie...”
Ea: “Dar e sonerie sau interfon??”
Apăsă haotic pe toate butoanele  iar apoi zbiară “ALOOOO mă auziţi?! ALOOOO”
Eu încercam să mă abţin să nu bufnesc în râs.
Mirosea puternic a spital. Defapt a medicamente.
Uitându-mă mai atent observ că avea un mănunchi de pastille în mână iar la încheietură  avea legată o branulă.  Dar la azil?! Avea maxim 40 de ani... de ce la azil? De ce la ora 22?
Eu: “Văd că sunt lumini aprinse, poate răspunde cineva...”
Ea: “Oare mai pot intra prin altă parte?”
Eu mă fac că meşteresc ceva pe la lacăt doar-doar o să scap de ea.
Ea: “Sunt eu subţirică dar nu cred că încap printre ţevile din gard, nu?”
Eu: “Nu ştiu... încercaţi...”
Fail.
Ea: “Da’ oare dacă mă ajuţi tu să sar gardul mă dau ăştia la poliţie? Oare zic că sunt nebună?”
Începusem să îmi fac griji. Nu pentru ea ci pentru mine.
Se mai plimbă de câteva ori pe lângă gard, mai zbiară niţel iar eu reuşesc să mă strecor pe lângă blocuri şi să scap de “sărmana nevoiaşă”.
Nu ştiu dacă am făcut bine sau nu că am plecat dar cu siguranţă nu vedeam pe nimeni să iasă prea curând iar eu nu aveam de gând să îmi petrec noaptea în ploaie,  lângă o femeie ce avea neapărată nevoie de o injecţie.


Salina "Cirica"


Mnoh păi se făcea că era o zi frumoasă de vară. Defapt nu era atât de frumoasă... nu era frumoasă deloc. Era răcoare şi băusem până dimineaţă. Dormisem o oră... dimineaţa sigur nu era frumoasă... seară fusese frumoasă... dar dimineaţa sigur nu... ok deci era o zi obişnuită. Ne-am hotărât să mergem la Cacica să vedem sare. Nu, sare din aia sărată, nu sare din aia care sare, adică care ţopăie, sare din aia... sărată... aşa. Eram 7 inşi şi 5 locuri aşa că a trebuit să excludem 2 persoane. Ne-a fost extrem de greu să ne hotărâm cine să nu mai meargă [dacă cumva o să citiţi voi 2 postarea:))].
Aşa... păi... ne-am adunat şi am pornit la drum, dotaţi cu hărţi, GPS-uri, lunetişti şi escorta poliţiei.
Pe bancheta din spate se afla o jucărie din plus veche de vreo 7 anişori. Era intacta. Până a nimerit în mâinile noastre şi a suferit diferite transformări. Diverse costumaţii sau ipostaze haioase în care s-ar putea afla un pinguin [Teemo, dragul de el].
Îmi era rău... foarte rău... nu din cauza sulului de şerveţele ce îl primisem în ochi din partea lui Adi [nu am uitat să ştii, păzeşte-ţi spatele: >] ci din cauza oboselii combinată cu alcool.
Whateva’ am ajuns într-un final. Pam pam pararam. În faţa saline era o tarabă cu tot felul de prostii de la pistoale cu capse sau celebrii Modelino până la pipe, săbii, cranii, marionete cu chipul lui Base sau pungi de dero cu aroma Elenei Udrea. Înaintăm şi găsim un căţel mic cu dinţii mari. Foarte mari. Era ca un rozător. Nicu: “Are dinţii aşa că să poate săpa în sare.” Eu: “:))))”
Trecem de prima uşă şi aşteptăm biletele cu care să putem intra în minunata gaură sărată. Erau împărţite de o doamnă foarte stresată din cauza slujbei, adevărul e că vânzarea de bilete e extreme de extenuantă.
Când să coborâm vedem un grup de copii de 6-7 ani ce veneau din mină. Erau mulţi... foarte mulţi... şi mici... gâfâiau... şi erau roşii la faţă. Atunci mi-am imaginat tot felul de chestii ce se pot întâmpla într-o mină dar totuşi am continuat să coborâm.
Observ nişte becuri suspecte aşa că îi avertizez pe ceilalţi: “Atenţie! Pe partea dreaptă puteţi vedea nişte becuri în toată splendoarea lor”. Nu aveam ghid. Ne plimbăm uimiţi ca printr-un beci imens.
Pe drum găsim lângă o ţeavă, probabil de aerisire, două portocale într-o pungă. “Mancareeeee”.
Continuăm drumul. Dăm peste o...” biserică”... biserică de mineri... înconjurată de o banderolă roşie, pusă probabil pentru a împiedica vizitatorii. Dar nu şi pe noi:))
Mnoh după ce ne-am jucat dea preoţii şi dumnezau’ [Nicu a ales să joace rolul unei lumânări], am continuat să coborâm. Găsim un lift deteriorat şi abandonat... abandonat în mină... săracul... poate că avusese şi el o familie cândva... Adică... lift cu 2 copii... scări:)). Ştiu, nu sunt amuzant: D
Mnoh găsim un clopot, evident trag de sfoară şi stric atmosfera romantica din mină, încercând să strig râzând “gata masaaa”.
Ajungem la o apă... sărim un gard pentru a face poze cu apa [doh] şi culeg o bucată de sare [un bolovan defapt], îl pun în buzunar la hanorac şi uit de el în secunda 2.
Ajungem la o sală de dans unde Adi mă tot lovea cu un şnur de cauciuc... era doar stresant nu şi dureros... până la un moment dat când mi-a lăsat o urmă mov şi adâncă de 10 cm pe mână:)).
Ca să mă răzbun [nu că aş fii răzbunător: - “] m-am gândit să îl lovesc cu hanoracul peste picioare, poate-poate o să îl usture.
Din păcate uitasem că în buzunarul hanoracului aveam acel bolovan cules cu câteva minute înainte [scuze Adi:))))].
Mnoh s-a plâns puţin dar i-a trecut. Băiat bun.
Ne-am odihnit puţin pe nişte sezloange iar când să plecăm am văzut un telefon fix cu un bec roşu aprins.
Nicu ridică receptorul ca să facă o poză iar când îl aşează înapoi în furcă becul nu mai era aprins.
Nu trece mult timp iar telefonul începe să sune. Noi ne speriem, nici acum nu ştiu de ce, şi o luăm la fugă.
Bănuiam că receptorul era scos din furcă şi era apelat de la intrarea în mină pentru a auzii ce se întâmplă în capătul minei, cred.
Mergem ce mergem, un om schimba un bec, alţi oameni veniseră la vizitat, dar, când totul părea cât se poate de normal... găsim... portocalele!
De această dată nu mai erau lângă ţeavă ci cocoţate sus pe ţeavă.
Nicu: “Uai portocalele astea îs săltăreţe:))”
Noi: “:)))”
Nicu: “Cred că se mişcă doar când nu e nimeni, hai să ne întoarcem cu spatele să vedem dacă se mişcă din nou”
Noi: “:))))) HAI!”
Nu s-au mai mişcat... cred că erau obosite.
Ajungem într-un final la scările de la intrare. Treptele erau până la genunchii mei, atunci am înţeles de ce erau atât de obosiţi copii ce i-am văzut când am intrat.
Urcăm scările, ieşim din mină şi mergem din nou să vizităm magazinul de “suveniruri” de la intrare.
Ne gândeam să luăm o minge dar idea de a cobora din nou pentru a ne juca pe teren 10-15 minute nu a surâs nimănui. Dar totuşi, ca să nu plecăm cu mâna goală de la magazine, Daniel şi-a cumpărat un apărat manual de făcut baloane. Defapt era mai degrabă plamanal decât manual. Înţelegeţi voi.

Am făcut un mic popas într-o pădure unde m-am pus cu Nicu să jucăm table.
Adi se tot chinuia să infinga cuţitul lui Nicu într-un copac.La un moment dat vine neliniştit la noi şi ne întreabă unde e casa şi cum jucăm.
Rămăsesem puţin uimit deoarece Adi nu e prea atras de table...
Până la urmă ne hotărâm să jucăm cărţi. Luăm tablele să le punem lângă copac, Nicu ridică cuţitu’ şi boom! Îi cade lama:)))
Nicu: “Mă muie, mi-ai rupt cuţitul:)))”
Adi: “Ce mă aţi rupt cuţitul?! Cine l-a rupt??”
Eu/Nicu: “=)))))”
Apar Daniel şi cu Lore. Lore ridică cuţitul încearcă să îl infinga în copac dar nu reuşeşte apoi îl scapă jos şi lama sare iar.
Noi: “AI RUPT CUTITUUUUUL!!!!:)))))”
De odată văd o şatră de motociclişti trecând prin apropiere.
Eu: “Iote bă motociclistiiii: D”
Adi: “Vai... şi am rupt cuţitul: (“
Noi: “:)))))))) =))))))”
Continuăm cu o mică bătaie folosind conuri de brad iar apoi pornim spre casă.
Pe drumul spre casă toată lumea era veselă, doar eu mă simţeam fucked up, alcoolul se răspândise omogen prin corp. Inventasem un aparat de aer condiţionat pe bază de carton [un sul de hârtie prins între geam şi portiera prin care aerul era condus fix IN MA’ FACE NIGGA!
Ajungem în sfârşit în oraş, rupţi [unii dintre noi] şi ne îndreptăm spre case.
A fost destul de frumos dar, data viitoare sper că îmi voi amintii să nu beau alcool când trebuie să merg la drum lung dis de dimineaţă.
PS: R.I.P. Teemo, ai fost un pinguin bun. Regrete eterne.