sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Canapeaua

Şi iată că a apărut şi primul post .
Acum 2 zile am fost rugat de un bun prieten şi coleg de clasă să îl ajut cu demontarea respectiv debarasarea unei canapele ceva mai veche.
Zis şi făcut.
Ne-am apucat de rupt, tras, bătut, spart, îndoit, trântit şi tăte cele.
Eu având o energie cum rar întâlneşti  încep să bat într-un mod preistoric cu un ciocan într-o parte a canapelei sperând că un şurub ruginit ce unea 2 scânduri, va ceda.
Văzând că nu cedează m-am hotărât să îl deşurubez, ceea ce ar fii făcut un om normal, dar pierzând toată distractia.
Odată ce toate părţile componente ale acelei canapele au fost dezasamblate, le-am adunat pe toate în holul scării.
Am început să coborâm cu câte o saltea, cu câte o placă, încet dar sigur.
Ţin să menţionez că respectivul posesor al canapelei locuieşte la etajul 4.
Râs şi panaramă, mai mare dragul la cărat bucăti de canapea.
La un moment dat zăresc o femeie suspectă, vecina colegului meu, o femeie ce seamănă cu  Lara Croft [doar pentru faptul că are o pasiune ce constă în a sta minute bune în faţa uşii apartamentului său , ceea ce mă face să cred că  probabil posedă un al 6-lea simt , acela de a descoperii uşile şi intrările secrete] personajul fictiv şi protagonista  seriei de jocuri video Tomb Rider creeată de Toby Gard în 1996.
Zărindu-mă atât de grăbit , mă intreabă cu accent ciudat : «  Se mută cineva ? »
Eu gândindu-mă că nu e politicos să plec fără să răspund , continui dialogul început de dumneaei : „ Nu se mută nimeni, le aruncăm”.
Dânsa foarte ageră îmi răspunde : „ Aaaaa, vă permiteţi lux de acum!”
Nu prea am făcut legătura dintre acele bucăţi de canapea şi luxul , aşa că mi-am continuat drumul.
La întoarcere , o găsim bătând cu insistenţă la uşa unui apartament , unde , locuia bunica colegului meu.
Acesta văzând că dânsa nu are de gând să se oprească din ciocănit până când cineva nu îi răspunde , se adreseaza către dânsa cu un ton ceva mai ridicat :
El : „Nu e acasa bunica.”
Ea : „****, tu eşti?! Dar de ce vă mutaţi?:(Nu vă mutaţ:(”
El : „Dar nu ne mutăm, doar aruncăm o canapea veche.”
Ea : „Aaaa, vă permiteţi lux, e bine , e bine  , doar sunteţi tineri. Îmi aduc aminte când m-am mutat eu aici, ce greu a fost cu urcatul dulapului cel mare , a trebuit dezasamblat apoi montat iar […nu îmi mai amintesc întreaga poveste deoarece nu am acordat prea mare atenţie].Eh, e bine, să fiţi sănătoşi! „
El : „Mulţumim….”
Mnoh mă pruncilor, concluzia este că, dacă îţi permiţi odată la 20 de ani să îţi cumperi o canapea nouă , chiar şi în rate, înseamnă că îţi permiţi LUX !
De fapt, dacă mă gândesc la salariile din România, îi dau dreptate.
V-am ţucat şi să auzim numai de bine. Sănătate !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu