vineri, 28 ianuarie 2011

Profesoara de franceză

Astăzi am avut o zi normală, aşa că o să vă povestesc despre visul meu de acum câteva seri.
Aşa….se făcea că eram într-o excursie cu clasa, în interiorul unei clădiri, clădire ce avea printre altele şi piscină (nu ştiu să înot ) .
Din senin apare fosta mea profesoară de franceză din şcoala generală.
Îmi face semn să o urmez şi se îndreaptă spre o grădină ce apăruse de nicăieri.
Mergeam încet spre grădină să nu cumva să mă audă colegii (nu ştiu de ce :)) ) .
Intră pe o uşă pe care apoi o trânteşte, în timp ce toţi colegii îşi îndreptară privirea către mine.
Eu rămân pe loc pentru câteva clipe, cât să scap de privirea colegilor. (nu întrebaţi, am vise ciudate).
Ajung în faţa acelei uşi albastre, ce avea dimensiunile unui pătrat cu latura de aprox 20 cm .
Uşa stătea înfiptă în pământ, puteam deci să trec pe lângă ea, dar eu mă tot chinuiam să intru pe uşă (dacă tot e uşă de ce să nu o folosim !).
Când îmi dau seama  că nu am absolut nici o şansă, încerc să închid uşa încet dar ea se trânteşte, iar eu mă trezesc, cu privirea’n tavan, căutând uşa prin jurul meu.
PS : Acest post a fost realizat la cererea cititorului meu nambăr uan :)).




SKIZZO SKILLZ / fresh si rece / making of


joi, 27 ianuarie 2011

Deodorantul devine un lux datorită crizei economice

Astăzi am fost să-mi iau mediile încheiate şi apoi m-am decis să merg cu Ciocălău Mondialu’ la o bilă.
Intrăm noi într-un club unde erau locuri libere, nu apuc să-mi dau geaca de pe mine că mă şi trezesc apostat de un copil de vreo 11-12 ani.
’’ Salut, ai să îmi dai şi mie o ţigară, te rog?’’
Eu ca un bun cetăţean ce sunt, gândindu-mă la sănătatea lui îi răspund politicos : Nop.
Păi doar nu era să rămân cu plămânii bietului băiat pe conştiinţa mea, şi aşa destul de încărcată.
Lângă masa noastră, în separeu, şedeau vreo 6 inşi cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani.
În timp ce mă bucuram de noroc, * nu că aş fi avut nevoie, deoarece jocul s-a terminat 5-3 în favoarea mea * trec prin spatele meu două pipiţe, tocmai ieşite din separeul mai sus menţionat, îndreptându-se probabil către toaletă, lăsând în urma lor un miros de transpiraţie acoperită de un miros dulceag de colonie .
Gândindu-mă că e doar imaginaţia mea bolnavă, îmi văd de jocul meu fără să spun nimic.
La întoarcere, ele trec pe lângă Paul. Acesta se apropie de mine şi îmi şopteşte :
’’ Băăăă, tu ştii în ce hal duhneau alea?:))))))’’
Eu : Am observat dar nu vroiam să zic nimic, am crezut că mi se pare  :))))).
El : Vai de capul meu, şi-o mai tras şi o tonă de parfum sperând că se duce mirosul de transpiraţie. Nu mă pot concentra, mă ustură nasul. De fapt aşa e la ţară, se spală mai rar.
Eu : =))))))
Continuăm noi jocul, până când o zărim pe una din ele că se îndreptă spre ieşire plângând.
Probabil că unul dintre colegii săi i-a spus în faţă că transpiraţia se înlătură cu săpun şi nu cu parfum.
PS : Astăzi, actorul principal din celebra serie Mărgelatul, Florin Piersic, împlineşte 75 de ani.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Programul RABLA

Astăzi, după ce mă întorc de la ore, mă pun şi eu să mănânc ca tot omul.
Nu termin bine de mâncat că îmi şi sună telefonul. Paul, zis şi Ciocălău Mondialu’ mă roagă să merg cu el prin oraş, poate găsim vreun service ce repară PS2.
Căutăm noi ce căutăm, umblăm din poartă în poartă, fără succes evident, deoarece era un model mai vechi de PS2 pentru care nu se mai găsesc piese din câte am înţeles .
Cum mergeam noi în drum spre casă observăm o mulţime de şoferi nervoşi, ce nu puteau executa o depăşire normală fără celebrul salut şoferesc : ’’ Mergi în p***a m**** pe banda ta, că doar nu e tarlaua lu’ tactu’. ’’
Ne apucăm noi să vorbim despre maşini, iar spre surprinderea mea, Ciocălău zice :
-         Dacă aş avea bani, mi-aş lua o Dacie !
  Eu : De ce?:)))
  El  : Păi o dau la REMAT şi iau 1000 RON pe ea.
  Eu : Nu, dacă o dai la REMAT iţi dă un cupon de vreo 3000 RON, dar, pe care îl poţi folosi doar ca să îţi iei o maşină nouă.
  El : Dar nu mă, eu vând cuponul pe 1000 RON, găsesc eu vreun fraier.
  Eu : Mda ;))
  El : Şi cu banii ăia îmi iau 2 Dacia şi le dau la REMAT pe 2 cupoane pe care iau 2000 RON. Şi cu ăia 2000 iau 4 Dacia pe care iau 4 cupoane şi tot aşa. Aşa se fac banii în ziua de azi.
Deci, concluzia : TOATE AUTOTURISMELE DACIA SĂ APELEZE LA CIOCĂLĂU =)))))

luni, 24 ianuarie 2011

Aştept un cutremur să îmi scuture ţigara

Mnoh, ţin să vă informez că spre deosebire de celelalte posturi, acesta e unul cât se poate de serios.
Tema acestui post : Tinerii din ziua de azi si mentalitatea de căcat .
Ce înseamnă din punctul meu de vedere o astfel de mentalitate?
Exemplu : 1) Bărbatul munceşte iar femeia stă la cratiţă.
                 2) Nu îmi trebuie facultate, pot să mă angajez şi fără.
Astfel de subiecte mă fac să cred că nu sunt atât de idiot pe cât par.

1)      x : păi copiilor cine le dă să mănânce?
Y: şi dacă nu munceşti ce le dai sa mănânce?
X : păi el pentru ce munceşte?
Apoi mnoh futo’ Dumnezo’ de treabă!Că tu crezi că el munceşte să stai tu la bârfă pe uliţa satului. Acum, să nu credeţi că eu sunt cea mai zgârcită fiinţă întâlnită pe Pământ, dar oricât încerc tot nu pot să cad de acord cu treaba asta.
Nu mai suntem în vremuri de mult apuse, unde, femeia stătea acasă cu şatra de purandei, iar bărbatul era plecat la săpat şanţuri.
Acum am evoluat, iar pentru a săpa un şanţ ai nevoie doar de o persoană ce ştie să manevreze un excavator, nu de 20 de oameni ce dau la lopată.
Deci din cei 20, 19 rămân fără ocupaţie şi respectiv venituri, iar visele celor 19 neveste ale lor sunt spulberate.
Eu zic de 1 din 20 dar,excavatorul nu funcţionează la fel ca o lopată.
Deci fără un învăţământ superior nu prea ajungem nicăieri.
Şi iaca’şă ajungem la 2).
Cred că dacă am destul timp de gândire, pot găsii ’’n+1’’ motive din care să rezulte că am dreptate.
’’Eu cunosc o grămadă de persoane fără facultă ce muncesc!’’
Da, pentru cât? 1000 RON în cel mai fericit caz?Şi ce faci cu ei?Mai ales dacă fumaţi amândoi, pot zice că ’’v-aţi dus pe pulă bă!’’
’’ Sunt o grămadă de locuri de muncă pentru fete cu 12 clase!’’
Ok! Ca ce? Dansatoare in Japonia?Vânzătoare la stand?
Ştiţi ce?Nu-mi mai bat capul!Fiecare face cum ştie!
Cât despre titlul acestui post, de mâine mă las de cumpărat ţigări.
Păi cum?Că le-o scumpit iară ! Şi la venitul meu lunar ce are zerouri în minus, numai o scumpire nu-mi permit !
Să auzim numai de bine. Sănătate !
PS : Un articol interesant în legătură cu scumpirea ţigărilor puteţi vizualiza aici, articol realizat de Vecina de Blog .

Olanda

Mnoh, şi iaca’şă mi-am amintit de o păţanie de amu 2-3 săptămâni.
Colegul meu de bancă, vecinul meu din blocul de vis-a-vis şi partenerul meu de drum din fiecare dimineaţă, Dragoş, văzând că are abilităţi incredibile în ceea ce priveşte cântatul la chetară, se hotărăşte să meargă în Bacău, pentru a consulta o specialistă în acest domeniu, pe motivul : “Păi ori cântăm profesionist, ori nu mai cântăm deloc, nu ? “
Şi iaca’şă, după ce terminarăm orele [defapt ne terminaseră ele pe noi, având în vedere că nu am mai rezistat şi la ora de fizică] ne-am îndreptat spre gară pentru a ne achiziţiona două belete până la Bacău.
Ne luăm noi beletele de la tanti cu nervi, şi merem să aşteptăm trenul.
Ne urcăm în tren, după ce purtasem o conversaţie cu un controlor pe tema “până pleacă de aici mai ai timp de încă 2 ţigări”.
Mnoh, aşe da ! Îmi ziceam eu în minte bucuros că vorbea pe limba mea.
Vine naşu’ de ne verifică biletele şi cum meseria de controlor e una foarte grea şi stresantă, se pune pe zis glume fără gust pe seama beletului lu’ Dragoş, pe care scria “ Motivul reducerii – Pensionar “.
Mnoh, trecem peste şi ajungem la Bacău, oraşul care, indiferent de anotimp eu îl consider un oraş trist, deoarece am baftă doar de ploaie şi ninsoare când am ceva treburi pe acolo.
Cu câteva indicaţii ajungem după ceva minute la Liceul De Artă “George Apostu“ , după care ne dăm seama că, dacă mergeam pe drumul ştiut de noi de la bun început pentru a ajunge în centrul oraşului, mai aveam doar de coborât o străduţă.
Dragoş merge de se întâlneşte cu profesoara respectivă, iar eu, aveam la dispoziţie 50 de minute pentru a explora oraşul.
Când să o iau din loc îmi dau seama că aveam bateria descărcată la mp3 player.
Ai de plm, nu pot să fug prin oraş fără muzică, zic.
Aşe că mă duc la un magazin de prin centru, ce îl zărisem eu că avea faţă mai de super market.
“Un pachet de şerveţele nazale şi o baterie dar din aia subţire nu din aia normală ! “
Total : 2 lei. [vreau să precizez că bateria m-a ţinut 3 zile, deci n-am luat ţeapă ca de obicei]
Bag căştile în urechi şi şerveţelele în buzunar şi pornesc la drum.
Vizitez un parc, două parcuri, o biserică cu turn [şi ceas], o primărie, o poştă, şi iaca’şă începuse să plouă.
Dragoş întârziase ceva mai bine de 15 minute.
Mai trag o tură până la acelaşi super-market, îmi iau o Fanta de struguri la 0.5 l pe care dau 3.5 lei [ mi-am propus ca data viitoare să vin cu PET’u de acasă], mă sună Dragoş, ne întâlnim, mergem prin ceva MALL uitat de lume “Luceafărul“ or smth şi apoi ne îndreptăm spre gară.
Ne luăm belete cu aprox 2 ore înainte de plecare şi.....mergem la un magazin din apropiere de unde ne cumpărăm 2 doze pline cu sirop de hamei şi malţ.
Ne întoarcem şi ne aşezăm pe nişte scaune jegoase din afara gării.
În dreapta noastră, doi ţigani negrii de etnie rromă, sorbeau dintr-o sticlă de vin, iar animăluţul lor de companie [o dihanie de câine], zburda vesel pe lângă oamenii ce aşteptau diverse trenuri.
La câteva minute, îşi face apariţia un poliţai, ce se îndreaptă către ţigan.
Cei doi poartă o conversaţie pe tema “un astfel de câine trebuie ţinut legat “ , după care ţiganul înşfacă câinele de cap, îşi scoate cureaua de la pantaloni, şi o transformă în lesă pentru câinele zburdalnic.
Poliţaiul pleacă liniştit fără să ceară prea multe explicaţii.
Ce frumos se rezolvă totul la noi, că doar suntem în România.
Mai aveam de aşteptat în jur de o oră [în acel moment fiind aprox ora 18], când ne hotărâm să întrebăm un nene ce verifica roţile trenului dacă ăsta e trenul ce merge în direcţia Suceava.
Nenea ce bătea în roţi se ascunde sub vagoane, dar un domn de treabă ne lămureşte că acel tren mergea înspre Suceava, dar pleca abia peste 50 de minute.
Decât să îngheţăm mai bine stăm o oră în tren, ne gândim noi.
Nici bine nu am urcat într-un vagon, că ne şi apostează un nene
 ţigan la vreo 40-50 de ani şi înălţime de 1.5 m cu o sumedenie de întrebări :
Ţiganul Cinstit : Auziţi, dar trenul astă când pleacă de aici ?
Dragoş : La ora 18 :50.
Ţiganul Cinstit : PESTE O ORĂ ABIA ?!
Dragoş : Da...
Ţiganul Cinstit : VAI, dar pe mine mă aşteaptă maşina la ora 18 să plec în Olanda, cum ajung eu ?Alt microbuz nu este mai devreme ?
Nu am vrut să îi spulber visele spunându-i că este trecut de ora 18 aşa că am încercat să îl lămurim că alt mijloc de transport mai devreme de ora 19 nu găseşte.
Ţiganul Cinstit : Dar voi cântaţi ?zărindu-l pe Dragoş cu chitara în spate.
Dragoş : Da, puţin.
Ţiganul Cinstit : În Olanda faci bani coaie !!
Dragoş : ........
Mintea mea : “=)))))))))) “
Ţiganul Cinstit : Doar 2 melodii trebuie să ştii, dar să le cânţi în engleză sau germană, întinzi ceva pe jos şi te îmbogăţeşti.
Dragoş : Fain xD
Ţiganul Cinstit : Io’ recunosc frate eu sunt clovn, vând baloane, pălării......
Mintea lu’ Dragoş : =)))))))))))))))))))))))))))))
Mintea mea : =))))))))))))))))))))))))))))))
Dragoş : Şi iese banul ?
Ţiganul Cinstit : Da aici ce sa fac....
Într-un final scăpăm de el şi ne aşezăm liniştiţi într-un compartiment gol, în aşteptarea vreunei don’şoare singure ce vrea să îşi petreacă timpul cu doi tineri, posibil, viitori cântăreţi în Olanda.
Mnoh, concluzia este că oricât de cinstit ai fi, ceasul nu se dă înapoi ca să poţi prinde tu maşina spre Olanda.
Să auzim numai de bine . Sănătate !

duminică, 23 ianuarie 2011

Bani de buzunar

De ce nu m-am gândit eu primul la asta?

          Click :         YouTube       sau      Radio21


Mno, hai mă că poate mai am o şansă, aşa că dacă există vreun cetăţean ce îmi citeşte blogu’ şi are 1.000.000 $ in plus prin casă, vă rog să mă contactaţi.




Delicatese culinare

Înainte de toate vreau să vă spun că mare mi-a fost mirarea când m-am trezit azi dimineată şi am văzut că pe afară totul era acoperit de zăpadă.
Mnoh, şi iaca’şă m-am întâlnit ieri seară cu 2 pretini de merem şi noi de bem o bere.
Şi ne pornirăm noi spre un “clab” unde muzica suavă curgea atât de lin din difuzoare încât vopseaua de pe pereţi era crapată mulţumită decibelilor.
Ne aşezăm noi pe o canapea că de, noi nu suntem oameni de scaune, cu toate că perimetrul mesei corespunzătoare cu respectiva canapea pe care ne aşezarăm era ceva mai mare decât un caiet studenţesc, din ăla de 12 file.
Şi dacă tot suntem aici hai să ne ungem instalaţiile cu câte un sirop de hamei si malţ.
Stăm timp de vreun ceas şi jumătate, destul cât să rămân fără canceroase.
Toate bune şi frumoase, când să purcedem spre casă ne întâlnim cu 2 fetişcane, cunoştinţe mai vechi, ce ne invită să petrecem ceva timp împreună, cât să sorbim o cafe’ la domiciliul lor.
Zis şi făcut.
Ajunsărăm noi tăţi 5 , tăţi frumoşi la domiciliul don’şoarelor.
Mai o glumă mai o povestioară timpul trece fără ca cineva să remarce.
Cioc-cioc-cioc , cineva tulbură liniştea cu nişte bătăi in uşă,  deloc binevenite.
Cu voie, fără voie,  se ridică una din cele 2 făpturi feminine şi se’ndreaptă spre uşă.
Cine să fie, cine să fie...pretinii celor 2 tinere don’şoare , care evident nu erau prea încântaţi de prezenţa noastră. Ai de plm...
“Cine sunt şi pe cine caută? “întreabă neliniştit unul din pretinii celor două .
“Nişte...foşti colegi....ne-am întâlnit la....pe.... “ murmură neliniştită una dintre fetişcane.
“Serviţi cafeluţa , da ? întreabă din nou, de data aceasta cu un ton mai ridicat. Dar nu vreţi să mâncaţi câte ceva ?! “
Eu devenisem mai neliniştit decât venisem.
“Mă, zice unul către celălalt, dute în bucătărie şi adă 3 delicatese .“
Unul dintre ei dispăru, ceea ce ne impacientase şi mai tare.
Nu trecuse mult timp şi apare din nou, cu 3 cepe , fiecare de măsura unui măr primăvăratec.
“Haideţi, savuraţi-le !  zise unul din ei rânjind ca o primată preistorică .
“Nu că....abia ce am mâncat..... şi.... “ zic eu sperând să îl îmbunez cu privirea mea de câine abia venit din ploaie.
“Haideţi că merge o gustărică la cafeluţă, MÂNCAŢI AM ZIS ! “ zbiară arătarea cu spumele’i curgând din gură.
Odată ce ne văzusem fără scăpare, gândindu-ne că sunt nişte mere necoapte, ne înfruptăm din cepe , fără a schiţa prea multe emoţii.
“Vedeţi că sunteţi bărbaţi ?!Auzi mă, dute mai adă-le 3 dar mai măricele că văd că nu se satură atât de uşor ăştia!”
Când am auzit mai mai că vroiam să fug spre geam, ne mai ţinând cont că eram într-un apartament la etajul 3.
Apare din nou “maestrul culinar“ de data aceasta, cu 3 cepe fiecare cam cât 2 palme de om sănătos la 35-40 de primăveri.
“Haideţi, nu vă sfiiţi, băgaţi mare că doar sunteţi de-ai casei ! “ zise cu o sclipire în ochi , precum cea a profesorului meu de matematică , cand îi arată câte un elev caietul de teme la sfârşit de semestru.
“Eu, eu chiar nu mai pot !Nu mai rezist ! “zise unul dintre colegii mei de suferinţă.
Auzind acestea, neanderthalu’ scoate un briceag ruginit pe care îl flutură maiestos în faţa curajosului meu pretin.
“Ia mai gândeşte-te, nu e prea frumos să refuzi un domn,nu-i aşa ? “ zise cu o oarece furie oarbă posesorul briceagului.
Eu, făcându-le semn celor 2 pretini că nu prea avem scăpare , îi îndemn să le dăm gata şi pe astea , că unde a intrat una mai încape ş’alta mai măricică.
Mai cu scârbă mai cu greaţă le dăm gata, şi apoi mă ridic recunoscător pentru masa oferită şi grăiesc către cei doi “bucătari“ : “Noi vă mulţumim pentru cafele şi respectiv gustări, dar chiar trebuie să plecăm deoarece stăm în cealaltă parte a oraşului, s-a întunecat de ceva vreme şi nici baterii pe la telefoane nu prea mai avem, dar cu următoarea ocazie promit în numele tuturor că vom zăbovii cât să ne cunoaştem mai bine. “
Cei doi se uită unul către celălalt fără a înţelege mare lucru din ce le spusesem eu.
Mă duc încet, îmi iau papucii, mă încalţ, şi mai mai ce crezusem  că am scăpat din calvar când pocitania îşi deschise din nou camera ce  îi adăpostea dinţii :
“Vreţi să plecaţi ?Atât de repede ?Dar insist să mai rămâneţi şi la desert ! “
Din nou unul din cei doi dispare pentru câteva clipe iar apoi spre incredibila noastră mirare apare cu 3 cepe de zici că erau pepeni necopţi.
Unul din pretinii mei, speriat, apucă o vază de flori şi îl loveşte pe cel care ne tot oferea delicatesele culinare , iar acesta căzu parcă secerat.
Când am văzut, am dat să fug spre uşă , dar din spate pocitania mă prinsese de mână şi îşi înfipse briceagul în mine, puţin mai jos de plămâni.
Şi când m-am trezit era dimineaţă .

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Canapeaua

Şi iată că a apărut şi primul post .
Acum 2 zile am fost rugat de un bun prieten şi coleg de clasă să îl ajut cu demontarea respectiv debarasarea unei canapele ceva mai veche.
Zis şi făcut.
Ne-am apucat de rupt, tras, bătut, spart, îndoit, trântit şi tăte cele.
Eu având o energie cum rar întâlneşti  încep să bat într-un mod preistoric cu un ciocan într-o parte a canapelei sperând că un şurub ruginit ce unea 2 scânduri, va ceda.
Văzând că nu cedează m-am hotărât să îl deşurubez, ceea ce ar fii făcut un om normal, dar pierzând toată distractia.
Odată ce toate părţile componente ale acelei canapele au fost dezasamblate, le-am adunat pe toate în holul scării.
Am început să coborâm cu câte o saltea, cu câte o placă, încet dar sigur.
Ţin să menţionez că respectivul posesor al canapelei locuieşte la etajul 4.
Râs şi panaramă, mai mare dragul la cărat bucăti de canapea.
La un moment dat zăresc o femeie suspectă, vecina colegului meu, o femeie ce seamănă cu  Lara Croft [doar pentru faptul că are o pasiune ce constă în a sta minute bune în faţa uşii apartamentului său , ceea ce mă face să cred că  probabil posedă un al 6-lea simt , acela de a descoperii uşile şi intrările secrete] personajul fictiv şi protagonista  seriei de jocuri video Tomb Rider creeată de Toby Gard în 1996.
Zărindu-mă atât de grăbit , mă intreabă cu accent ciudat : «  Se mută cineva ? »
Eu gândindu-mă că nu e politicos să plec fără să răspund , continui dialogul început de dumneaei : „ Nu se mută nimeni, le aruncăm”.
Dânsa foarte ageră îmi răspunde : „ Aaaaa, vă permiteţi lux de acum!”
Nu prea am făcut legătura dintre acele bucăţi de canapea şi luxul , aşa că mi-am continuat drumul.
La întoarcere , o găsim bătând cu insistenţă la uşa unui apartament , unde , locuia bunica colegului meu.
Acesta văzând că dânsa nu are de gând să se oprească din ciocănit până când cineva nu îi răspunde , se adreseaza către dânsa cu un ton ceva mai ridicat :
El : „Nu e acasa bunica.”
Ea : „****, tu eşti?! Dar de ce vă mutaţi?:(Nu vă mutaţ:(”
El : „Dar nu ne mutăm, doar aruncăm o canapea veche.”
Ea : „Aaaa, vă permiteţi lux, e bine , e bine  , doar sunteţi tineri. Îmi aduc aminte când m-am mutat eu aici, ce greu a fost cu urcatul dulapului cel mare , a trebuit dezasamblat apoi montat iar […nu îmi mai amintesc întreaga poveste deoarece nu am acordat prea mare atenţie].Eh, e bine, să fiţi sănătoşi! „
El : „Mulţumim….”
Mnoh mă pruncilor, concluzia este că, dacă îţi permiţi odată la 20 de ani să îţi cumperi o canapea nouă , chiar şi în rate, înseamnă că îţi permiţi LUX !
De fapt, dacă mă gândesc la salariile din România, îi dau dreptate.
V-am ţucat şi să auzim numai de bine. Sănătate !

Inaugurare

Mnoh, mă dragi cetăţeni ai acestei ţări, având în vedere că lumea se încăpăţânează să  evolueze am hotărât că e musai să devin şi eu posesor de blog şi să nu rămân ultimul neanderthalian de pe faţa acestui minunat pământ.
Postările nu vor fi zilnice ci, atunci când voi simţi eu nevoia să împart cu voi minunatele mele întâmplări.

Să auzim numai de bine. Salutare !




Printre altele :  DeStorm&BoyceAvenue - Airplanes cover
                      Maroon 5 "Sunday Morning" (COVER)           Enjoy !



YouTube     FaceBook